„Sunt foarte supărat pentru că am înțeles că a ieșit domnul Zgonea, în altă conferință de presă, și a spus că a identificat niște probleme procedurale. Eu i-am transmis domnului Pâslaru, colegul meu, că dacă și de data asta se vor împiedica în proceduri, nu mai poate rămâne lider de grup și o să mă gândesc serios și la colegii mei care sunt în Biroul Permanent Național. Ar fi rușinos să nu putem elibera acea funcție care e ocupată de cineva fără de partid”, a declarat Dragnea, în cadrul unei conferințe de presă după ședința Comitetului Executiv Național al PSD.
În acest context, Dragnea a precizat că BPN se va pronunța asupra oportunității depunerii moțiunii de cenzură și în ceea ce privește înlocuirea lui Valeriu Zgonea de la șefia Camerei Deputaților.
„Am luat câteva decizii în ce privește oportunitatea depunerii sau nu a unei moțiuni de cenzură și în ce privește nominalizarea unui membru PSD în Camera Deputaților, ca posibil înlocuitor al lui Zgonea. Am luat mandatul ca BPN să hotărască acest lucru. Urmează să facem o analiză privind oportunitatea unei moțiuni de cenzură și pentru o eventuală înlocuire a lui Zgonea, o analiză serioasă în BPN. BPN se poate convoca oricând și de îndată”, a spus Dragnea.
Declarațiile lui Liviu Dragnea vin în contextul în care Valeriu Zgonea anunța, marți, într-o declarație de presă, că documentul privind modificarea regulamentului nu este legal.
„Precedentul este periculos pentru că poate genera, prin extindere, astfel de abordări și la nivel de proiecte de legi Comisiile permanente, ca și parlamentarii, au dreptul la inițiativă legislativă conform Regulamentului Camerei. Singura soluție e să găsim pe cale amiabilă fără să căutăm vinovați. Eu sunt aici să găsesc soluții la problemele cu care ne confruntăm în Camera Deputaților. Soluția e ca acest raport să se întoarcă la Comisia pentru regulament, comisia să și-l asume, să vină cu o inițiativă legislativă pe care să o depună Biroului Permanent și în șapte, opt, nouă zile să avem acest proiect de raport respectă pe formă obligatorie. Politica creează majorități, dar documentele pe care politicienii le fac trebuie să respecte prevederile legale și constituționale din România”, a afirmat Zgonea, într-o declarație de presă.